Ce se află dedesubt: Dificultatea de a înfrunta o tulburare de alimentație

Articol din Irish Times, august 2018

Este dăunător să avem o definiție prea strictă a tulburării de alimentație. Așa susține Molly Twomey, o studentă în vârstă de 22 de ani, care a scris pe blog despre experiența ei de a avea o tulburare de alimentație.

Încrezător și articulat, Twomey dorește ca și alți tineri să fie atenți la gândurile iraționale și la obiceiurile nesănătoase ale celor care suferă de tulburări de alimentație, care pot trece adesea neobservate pentru o perioadă lungă de timp. Ea spune că tulburările alimentare, exercițiile fizice obsesive și rutina de studiu pedepsitoare au început în ultimii ani de liceu.

"Eram atât de concentrată pe studiu, exerciții fizice și dietă, dar nu am recunoscut pe deplin că aveam o tulburare de alimentație până când părinții mei nu m-au adus la Lois Bridges pentru o evaluare, patru ani mai târziu", explică ea.

Acum vorbește liber despre faptul că tulburările de alimentație sunt complexe și pot trece neobservate pentru o perioadă de timp. Twomey a continuat școala, a obținut un rezultat excelent la examenul de absolvire, obținând primul curs ales la NUI Galway, și a început să se confrunte cu tulburarea de alimentație abia la sfârșitul celui de-al doilea an de facultate: "Medicul meu de familie din facultate mi-a spus că am o tulburare de alimentație, dar am ignorat acest lucru", spune ea.

Cu toate acestea, timp de aproximativ patru ani, evitase atât de multe alimente, făcuse exerciții fizice până la durere în fiecare zi și studiase cu fervoare - adesea foarte devreme dimineața.

Twomey spune: "Poți găsi orice pe internet pentru a susține [ceea ce faci]. Când ești tânăr, crezi - mai ales dacă este cineva frumos care ți-o vinde."

La fel ca multe femei tinere (și unii bărbați) cu tulburări de alimentație, a trecut prin mai multe diete restrictive, eliminând alimente esențiale din punct de vedere nutrițional fără a le înlocui cu alternative adecvate. "Am început să fac lucruri iraționale care mi se păreau raționale și, după certificatul de absolvire, am încetat să mai mănânc cu familia mea", explică ea

Odată ajunsă la facultate, a devenit foarte izolată.

"Nu cunoșteam pe nimeni în Galway și aveam tot acest timp liber pentru a face o diplomă în arte. Nu mă duceam des acasă pentru că nu voiam să pară că am nevoie", spune ea. A devenit vegană în timpul facultății, a slăbit foarte mult și a încetat să mai aibă menstruația. "Încă îmi era greu să văd că aveam o tulburare de alimentație".

În cele din urmă, în urma evaluării sale la un centru rezidențial pentru tulburări de alimentație din Dublin, s-a întors la universitate pentru a-și termina examenele din anul al doilea și apoi s-a înscris la centrul rezidențial pentru 16 săptămâni. "A fost ceea ce aveam nevoie. Nu aveam nevoie de un pat de spital sau să fiu hrănită forțat. Știam că existau probleme. Voiam să mă fac bine și să fiu din nou normală".

La centru, Twomey și-a înfruntat în sfârșit tulburarea alimentară. "Fiind alături de alte persoane cu tulburări de alimentație, înțelegi de ce faci ceea ce faci și de ce este atât de greu să te oprești", spune ea.

Izolarea pe care și-o impusese singură îi alimentase tulburarea de alimentație, iar faptul de a fi alături de ceilalți a rupt această izolare. "Sunt foarte determinată, iar tulburarea de alimentație a devenit parte din personalitatea mea. În Lois Bridges, a existat un sentiment de sprijin, iar personalul și pacienții luau mesele împreună, purtând conversații despre alte lucruri decât despre mâncare."

Cu toate acestea, confruntarea cu emoțiile sale îngropate a fost o provocare. "O tulburare de alimentație este un mecanism de coping pentru tot ceea ce ai reprimat și a fost foarte dificil să simt toată durerea și suferința pe care am folosit-o pentru a face față tulburării de alimentație."

După ce a părăsit centrul, Twomey a suspendat facultatea timp de un semestru și s-a întors la casa familiei sale din Co Waterford. "Mi-a fost greu să mă întorc acasă, dar am început să merg la un psihoterapeut la centrul pentru tulburări de alimentație din orașul Cork", explică ea.

De asemenea, a început să se întâlnească cu Harriette Lynch, dieteticiana ei de la Lois Bridges, o dată la două săptămâni. "A fost înspăimântător să [încep călătoria mea de recuperare]. Este vorba despre găsirea unei identități complet noi. Am nevoie de o reasigurare constantă că ceea ce fac este în regulă", spune ea.

Twomey spune că, deși acum este mult mai fericită să încerce diferite alimente, încă se mai luptă să renunțe la o zi de exerciții fizice. "A fost o perioadă în care eram la un pas de un atac de panică când intram la cumpărături, dar acum nu mai e niciun deranj", spune ea.

Lynch spune că, la doi ani de la tratament, Twomey este mult mai stabilă. "Realizările înalte sunt o parte clasică a unei tulburări de alimentație, în care mâncarea este folosită ca strategie de adaptare și tot restul este făcut la un nivel înalt. Atunci când tratezi o tulburare de alimentație, trebuie să te uiți la sănătatea fizică, emoțională, socială și spirituală a persoanei. Nu are niciun rost să ajungi la o greutate până la un IMC [indice de masă corporală] acceptabil dacă nu ai strategiile de coping pentru a te menține la acel IMC", spune ea.

Lynch subliniază importanța unei bune comunicări între pacient, terapeuți, medicul de familie și membrii familiei. "Este important să formezi o echipă în jurul tău cu clientul, astfel încât toată lumea să fie pe aceeași cale. Încurajez în mod activ membrii familiei în cadrul ședințelor cu dieteticianul. O tulburare de alimentație este o afecțiune foarte dinamică, iar recuperarea [completă] poate dura între cinci și șase ani", spune Lynch.

În mai 2018, Twomey și-a terminat licența în limba engleză (după ce s-a transferat de la Galway) la University College Cork. Ea lucrează ca recepționeră în campusul din Cork și va începe în curând un master în crearea de scrieri. Ea crede că este pe drumul cel bun, dar are încă nevoie de sprijin în călătoria ei. "Devii mai rezistent. Cu cât abordezi mai mult lucrurile, cu atât mai mult le poți aborda", spune ea.

Lois Bridges

Casa izolată din Sutton Cross seamănă cu multe altele de pe această porțiune de coastă din nordul Dublinului, însă Lois Bridges este singurul centru de tratament rezidențial dedicat tulburărilor de alimentație din Irlanda - cu până la șapte pacienți în același timp.

Centrul privat a ajuns la știri în iunie, 2018, din motive nepotrivite, atunci când au fost făcute publice detaliile raportului Comisiei pentru sănătate mintală din 2017 privind Lois Bridges. Raportul Comisiei pentru Sănătate Mintală (MHC) a subliniat mai multe probleme ale centrului, dintre care cea mai importantă a fost aceea că Lois Bridges nu mai putea găzdui pacienți grav bolnavi. Principalele sale preocupări se refereau la personalul specializat adecvat și a stipulat anumite schimbări care trebuiau făcute.

Lilly Molloy, director de servicii la Lois Bridges, spune că de atunci centrul a respectat condițiile stabilite în raportul MCH. "Anterior, aproximativ 25% din personalul nostru de asistență medicală era format din asistente medicale generale, iar raportul MHC a stipulat un procent de 100% de personal de asistență medicală psihiatrică, pe care îl avem acum", spune ea.

Lipsa unui spital de boli acute - și a accesului la medici specialiști în apropiere de centru - a fost o altă preocupare pentru MHC. "Ne-am străduit să depășim acest aspect prin faptul că toți pacienții se consultă acum cu un gastroenterolog înainte de internare, astfel încât, dacă este necesar, pot fi externați înapoi la spitalul în care lucrează acel gastroenterolog", spune Molloy.

Un alt aspect specific pe care MCH l-a stipulat pentru pacienții cu poduri Lois este ca aceștia să aibă un indice de masă corporală (IMC) de 13 sau mai mare la admiterea în centru. Indicele de masă corporală se calculează prin împărțirea greutății în kilograme la înălțimea în metri. Orice persoană cu un IMC de 13 sau mai mic este grav bolnavă și trebuie să fie internată într-un spital de boli acute. "Înainte aveam rezultate bune cu acești pacienți cu risc ridicat, dar acum nu mai acceptăm pe nimeni cu un IMC mai mic de 13,5. Programul nostru este potrivit pentru pacienții care nu prezintă risc de sinucidere și care sunt capabili din punct de vedere cognitiv pentru un program intensiv", explică Molloy.

Lois Bridges acceptă pacienți adulți cu asigurare privată de sănătate, fonduri proprii și recomandări de la HSE. "Aproximativ o treime dintre pacienții noștri sunt trimiși de HSE, în timp ce două treimi au asigurare privată de sănătate sau fonduri proprii", spune Molloy. Fiecare pacient participă la un program terapeutic structurat, care include, de asemenea, activități recreative, terapie de familie și un program de îngrijire ulterioară de un an, cu vizite lunare la centru.